„Colegii mei au luat o inițiativă așa, aș spune cred că insuficient de bine gândită. Nu știu cine a fost inspiratorul unora dintre propunerile pe care le-au făcut. Nu am fost consultat înainte și sunt, nu vă ascund acest lucru, deranjat de acest lucru pentru că sunt lucruri importante care pot să proiecteze o imagine mai bună sau mai puțin bună despre partid. Am să am zilele acestea, în principal cu colega mea, doamna deputat ALDE, Steluța Cătăniciu, o discuție pe aceste amedamente ca să vedem dacă merită vreunul dintre el să fie susținut în cadrul Comisiei sau nu”, a declarat liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.
Acesta s-a arătat „absolut surprins” de faptul că foarte multe dintre amendamentele propuse de ALDE vizau o majorare a pedepselor pentru o serie de infracțiuni prevăzute în Codul penal.
„Am văzut că sunt niște majorări. Sunt absolut surprins pentru că eu consider că politica statului nu trebuie să bazată exclusiv pe mijloacele represive, ci așa cum vorbim foarte mult despre corupție, despre combaterea corupției, noi combatem efectele dar nu combatem cauzele corupției. În același sens, vă spun că nu mi se pare normal. Sigur că poate în anumite cazuri, modificările pot prevedea și anumite creșteri ale ale unor pedepse, dar nu cred că asta ar trebui să fie linia care să caracterizeze propunerile ALDE. Am văzut articolele numeroase care vizează în principal majorările de pedepse. Acestea ar fi propunerile colegilor mei”, a completat Tăriceanu.
Comisia specială pentru Legile justiției, condusă de Florin Iordache, a respins, în ședința de marți, amendamentele de modificare a Codului penal depuse de mai mulți senatori ALDE, cât și propunerile deputaților PSD, Eugen Nicolicea și Cătălin Rădulescu.
De asemenea, Florin Iordache a anunțat că există mai multe proiecte care vizează modificarea Codului penal la Comisia juridică a Camerei Deputaților, iar acestea vor fi respinse, însă unele amedamente vor fi preluate și discutate în Comisia de specialitate pentru Legile justiției care are în dezbatere Codul penal.